La steaua

La steaua care a rãsãrit
E-o cale atît de lungã,
Cã mii de ani i-au trebuit
Luminii sã ne-ajungã.

Poate de mult s-a stins în drum
în depãrtãri albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre.

Icoana stelei ce-a murit
încet pe cer se suie;
Era pe cînd nu s-a zãrit,
Azi o vedem, si nu e.

Tot astfel cînd al nostru dor
Pieri în noapte-adîncã,
Lumina stinsului amor
Ne urmãreste încã.